INDONEZIA-MASURI ANTI-CORUPTIE
O tara ce nu e cunoscuta pentru transparenta sa in business, politica si alte domenii, Indonezia preseaza in actiunile anticoruptie prin deschiderea unor "casete ale onestitatii" amplasate pe intreg cuprinsul tarii. Aceste casete sunt, spre exemplu, cutii de depozit a banilor pentru scoala a elevilor.
Ca parte a unei campanii nationale condusa de Procurorul General, aceste cutii transparente, unde sunt tinuti banii au fost impastiate prin scoli si birourile funtionarilor. Se spera ca ele vor rupe tendintele de furt ale tinerilor, iar pentru funtionari, banii publici cu care trebuie sa lucreze, depozitati in cutii transparente, vor reduce coruptia. Onestitatea, cred oficialitatile, este unul dintre factorii care duc la coruptie, pe langa mediu, saracie. De aceea au decis sa schimbe responsabilitatea catre populatie in combaterea coruptiei.
Casetele onestitatii sunt doar o parte din larga campanie a guvernarii inceputa la sfarsitul anului 2007. Grija aceasta a pornit si din faptul ca Indonezia ocupa locul 126 din 180 in topul celor mai corupte state, dupa organizatia Transperancy International. Munca lor i-a ridicat de pe ultimele locuri si i-a adus un imens capital de popularitate presedintelui Susilo Bambang Yudhoyono. Insa recent campania a suferit o grea lovitura prin arestarea sefului Comisiei pentru Eradicarea Coruptiei pentru suspiciuni in implicarea intr-o crima a unui om de afaceri intr-un triunghi matrimonial. Casa Reprezentantilor, pe care Transperency International o considera cea mai corupta insitutie, incearca, fara succes insa, sa se folosesca de acest arest pentru a opri alte comisii sa faca cercetari.
Decand s-a inceput campanie, s-au deschis 7456 de casete ale onestitatii in 23 de provincii ale tarii, dupa datele oficiale. Se asteapta 10.000 de casete sa fie folosite in 26 de provincii pana la sfarsitul anului, ca mai apoi sa fie acoperite toate cele 33 de provincii. Pana acum acesta masura s-a dovedit eficienta si doar 5% din ele au intampinat dificultati, dar si acestea doar din cauza populatiei, al prostului management si lipsei de onestitate. Programul a fost in continuare impins in ciuda problemelor din capitala. Cu adevarat eficienta lor nu se poate stii atata timp cat o simpla intrebare pusa de "Times" la o scoala din Samarinda in provincia Kalimantanul de Est, a aratat ca de multe ori casetele erau lasate nesupravegheate, si chiar insusi administratorul magazinului a fost prins cumparand fara sa platesca, explicand ca nu a stiut cum sa faca acest lucru. Oricum, elevi nu au fost prins furand, iar per total au iesit pe profit. Dar ce este cel mai important este ca a avut un efect pozitiv asupra elevilor, asa cum prezinta profesori situatia in clase cand elevii au o tendinta in scadere in privinta inselatului la ore. Cand elevilor li s-a pus aceeasi intrebare ei au recunoscut ca sunt destul de multi cei care nu au platit corect pentru ce au cumparat. Daca in scolii, casetele onestitatii au functionat, in birourile administrative locale au intampinat rezistenta, cu toata campania publicitara din oras cand casetele au fost aduse in birouri aproape ca nu au fost folosite de nimeni. Functionari spun ca acesta masura poate fi Ok, insa adevarata problema a coruptiei printre oamenii obisnuiti este ca sistemul de obtinere a bunurilor are fisuri prin faptul ca da oamenilor sansa sa fure. Companiile care vor sa castige o licitatie hartuiesc persoana responsabila cu desfasurarea corecta, pana cedeaza. Aceste fapte sunt destul de extreme pentru ca functionarii sunt cazati la hotel cand au loc licitatii pentru a nu agresati la serviciu sau acasa.