căutare personalizată

Saturday 22 August 2009


CASE REGALE - ITALIA -
VICTOR EMANUEL III
S-a nascut la 11 noiembrie 1869 la Neapoli si moare la 28 decembrie 1947. A fost singurul copil al cuplului regal Umberto I al Italiei( sau Umberto IV) si printesei Margherita fiica ducelui de Genoa. Dupa mama, el se inrudeste cu diferite case nobiliare ale Italiei si Austriei si chiar cu casa regala Cele Doua Sicilii. In ciuda faptului ca in familia sa nu au existat astfel de cazuri, Victor Emanuel era mic de statura chiar si pentru standardele secolului al XIX-lea, avea 1,53m. In 1896 la 27 de ani se casatoreste cu printesa Elena de Muntenegru.
Pe 29 iulie 1900 el accede la tron dupa ce tatal sau moare asasinat. Singurul sfat pe care tatal sau i l-a dat in calitatea sa de mostenitor al tronului a fost:" Tine minte: pentru a fi rege tot ce trebuie sa stii este cum sa iti semnezi numele, sa citesti un ziar si sa calaresti un cal." Inca din primii anii era evident ca, pentru standardele monarhice ale casei Savoy, el era devotat guvernarii constitutionale. Chiar daca tatal sau a fost asasinat de un monarhist, noul rege arata devotament libertatilor constitutionale. Chiar daca Italia era democratie parlamentara, monarhia inca detinea puteri considerabile in stat, inclusiv puterea de a-l inlatura pe primul-ministru. O persoana timida si restrasa regele ura stresul de zi cu zi al politicii italiene, si cu toate astea a trebuit sa intervina de 10 ori intre 1900 si 1922 pentru a rezolva crizele parlamentare.
Cand primul razboi mondial a inceput Italia a ramas neutra, chiar daca sustinea Tripla Alianta( a fost semnat un act in termeni defensivi si Italia nu a considerat ca asasinatul din Sarajevo poate fi considerat ca agresiune). Oricum deja din 1915 nu putea sa mai stea deoparte si a semnat cateva tratate secrete prin care se angaja sa intre in razboi de partea Triplei Antante. Majoritatea populatiei nu era insa de acord cu intrarea in razboi, presedintele Camerei Deputatilor il destituie pe primul ministru, Antonio Salandra, in ideea de a oprii intrarea Italiei in razboi. Insa Victor Emanuel respinge "demisia" lui Salandra si ia decizia chiar el de a intra in razboi. Prin Constitutie avea puterea de a lua decizia de intrare intr-un razboi. Aceasta decizie nu a fost una inteleapta din cauza coruptiei si a dezorganizarii din timpul razboiului, a multor vieti pierdute si a crizei economice ce a urmat l-au intors pe rege impotriva politicii ineficiente a burgheziei.
Sfarsitul razboiului a adus nu numai criza economica dar si extremismul printre clasa muncitoare extrem de epuizata. Curand tara era in orice domeniu instabila politic. Asta a dus la ridicarea unor profitori asa cum a fost Benito Mussolini. In 1922 Mussolini conduce un grup de suporteri fascisti catre Roma intr-un mars. Primul ministru, Luigi Facta, a vrut sa foloseasca legea martiala, dar regele Victor Emanuel a refuzat sa semneze pentru ca a considerat ca Armata sa Regala nu ar putea apara orasul impotriva manifestantilor fascisti. Violentele au inceput sa creasca in intensitate in acele luni amestecandu-se cu zvonurile unei posibile lovituri se stat. Regele avea la indemana orice mijloc pentru a-l prinde pe Mussolini si armata sa de 10.000 de "Camasi Negre". Generali ai armatei i-au spus ca ii pot invinge pe rebeli fara probleme, armata ii era in totalitate devotata regelui. Chiar comandantul Camasilor Negre, Cesare Maria de Vecchi, cel care a organizat marsul la Roma, i-a spus lui Mussolini ca nu ar actiona impotriva vointei regelui. In toamna anului 1922 liderii fascisti se pregateau sa paraseasca tara insa regele il invita la Roma unde il numeste prim-ministru fara a avea experienta si doar cu 35 de deputati fascisti in Parlament. Regele esueaza in oprimarea regimului abuziv al lui Mussolini chiar si in anii ce urmeaza cu asasinate impotriva parlamentarilor ce se opuneau fascistilor. Cu toate ca in memoriile sale isi motiveaza gestul de a nu actiona prin teama de un razboi civil, se pare ca decizia sa a fost influentata si de alternativele pe care fostul prim-ministru, Antonio Salandra, un politician utra-conservator, i le-a dat de a incerca mai bine o intelgere cu Mussolini. Si mai era ceva, mama sa Margherita sustinea cauza fascista. Oricare au fost circumstantele Victor Emanuel a aratat slabiciune intr-o pozitie de forta cu consecinte dezastruoase pentru Italia si chiar si pentru monarhie. Alegerea sa a arata nu numai o judecata slaba dar si nedemocratica. Ce este de neindoit este ca fascismul oferea stabilitate politica si opozitie extremismului stang-socialisti-comunisti. Asta se putea vedea de catre populatie si chiar de catre rege. Din multe motive evenimentele dintre 1922 si 1943 au demonstrat ca monarhia si clasa bogata, l-au simtit pe Mussolini si regimul sau ca a optiune care, dupa ani de haos politic, era mult mai atragator decat celelalte alternative: socialismul si anarhismul. Si revolutia din Rusia (1917) si tragediile razboiului au jucat un rol major in luarea deciziilor politice.

Thursday 20 August 2009

CASE REGALE - ITALIA -

Victor Emanuel III casa Savoy + Elena casa Montenegreo Petrovic-Njegoa
=Yolanda, Mafalda, Umberto, Giovanna, Maria Francesca.


Umberto II casa Savoy Petrovic-Njegoa + Maria Jose casa Saxa-Coburg-Gotha Bavaria Belgia
= Maria Pia, Victor Emanuel, Maria Gabriela, Maria Beatrice.


Victor Emanuel IV Savoy Bavaria + Marina Ricolfi-Doria (fara rang regal)
= Emanuel Filiberto


Emanuel Filiberto Savoy + Clotilde Courou (fara rang regal)
= Vitoria, Luisa

Sunday 16 August 2009

BOOK REVIEW William Dean Howells
Mai jos este prefata pe care autorul a pregatit-o la prima lansarea a romanului.

The landlord at lion's head" este scrisa in ultimii sai ani de creatie( 1908). In aceste adancituri intunecate ale cunostintei unde lucrurile incep sa se formeze, daca ele de fapt au un inceput, cred ca originele acestui roman pornesc de la un sejur de 2 saptamani pe costa de vest a lacului Champlain in vara anului 1891. In partea cealalta a lacului in statul Vermont, aveam permanent in fata un munte maiestuos pe care primii colonisti, francezii, l-au numit "Leul de pe Stema", dar pe care succesorii lor, yankeii, au preferat sa-l denumeasca "Cocoasa camilei". De fapt arata ca un leu adormit, mai ales capul ii era definit clar. In timpul a 10 ani am gasit schita pentru o poveste despre un hotel de vara, despre care de mult am vrut sa scriu si imaginea asta mi-a sugerat titlul pe care niciodata nu am vrut sa il mai schimb indiferent unde avea sa duca povestea mea, acest titlul nici ca era mai potrivit.
Am inceput sa scriu 4 ani mai tarziu dupa ce ne-am instalat in apartamentul nostru pentru iarna din Central Park, dupa ce mi-a luat un an sa fac asta si dupa ce am plimbat manuscrisul neterminat prin Magnolia, Massachusetts, Long Beach si Long Island unde mi-am petrecut toamna. A fost intai publicat in serie in revista "Saptamanalul lui Harper" si in "Stirile ilustrate din Londra", la fel si intr-un ziar australian, caruia i-am uitat numele. Publicat ca intreg a fost in 1896.
Imi amintesc ingrijorarea devenind disperare cand am inceput sa ma intreb ce am urmarit. Intotdeauna am aceste momente in munca mea si daca nu ma pot mandri pe de-a intregul cu ce a iesit macar sa am mandria dinaintea esecului. Singura mea resursa in astfel de momente este sa continui sa lucrez, ca continui sa bat din ce in ce mai tare in peretele care pare ca se inchide in fata mea pana cand intr-un final reusesc sa trec la lumina din spatele lui. In cazul asta am puterea de a modela un personaj si nu mai am teama de esec sa le modelez destinele. Dar chiar si cand lucrul e terminat si duc manuscriptul catre prietenul meu drag, Henry Loomis Nelson, editorul meu de la "Saptamanalul lui Harper" imi este teama de judecata lui. Pe cat de des s-a intamplat cu manuscripul meu in astfel de exigente imi pare ca si acesta se va transforma intr-un pumn de frunze zdrobite. Dupa ce l-am refacut si ne-am intalnit din nou l-a acceptat in "Saptamanal..." cu un bun venit din toata inima, iar eu am putut sa rasuflu o neprefacuta usurare. Am discutat schita impreuna, i-a placut conceptul si cu usurinta m-a facut sa cred, dupa prima mea spaima, ca i-a placut ce a iesit chiar mai mult decat prima varianta.
Mie personal mi-a placut mai mult personajul care povesteste decat celelate personaje masculine care poate ar merita mai mult, poate pentru ca am adunat in el adevaratul simt rustic al Noii Angliei in contact cu viata urbana sub conditii total moderne. Pentru ca am reusit sa ii creez un fizic placut m-a indrumat in a-i crea si mai putine defecte. Dar nu cred ca si altii imi vor impartasii slabiciunea pentru Jeff Durgin care este puternic, cu un renume de bataus, isi asteapata modelarea personalitatii de multi ani.
Atunci cand povestea mea a inceput sa fie gandita, Harvard era deja de 4 ani in atentia autorului si, simt ca mi-a reusit realizarea experientei eroului acolo printr-o mai amanuntita descriere a manierelor si obiceiurilor studentesti. Am trait la Cambridge 12 ani si nu am cunoscut viata studentului prin ochii unui barbat mai in varsta nelicentiat. Iar eu intotdeauna am fost gata sa fiu corectat de experienta neslefuita in scoli. Inca mai cred ca, ca neghiob, chiar daca nu in sensul absolut, caracterul lui Jeff Durghin nu este pe deplin terminat, cu toate ca, sper, o fata ca personalitatii sale cel mai putin importanta. Ce imi place cel mai mult in el, daca ar fi sa fim cu adevarat pretentiosi, este realizarea acelei calitati anti-puritane care intotdeauna a fost ofensatoare pentru inima puritanismului, asupra caruia constant am simtit ca unul dintre cele mai interesante lucruri in observatiile mele asupra Noii Angliei.
Cat despre portretul hotelului de vara a fost realizat in urma observatiilor asupra hotelurilor de vara care s-au extins in ultimul sfert de veac si intre care abia exista vreo diferenta cele mai multe fiind la fel. Am o pasiune pentru a stii despre ele, a intelege cum sunt conduse, hoteluri care nu scapa nici o oportunitate si, dupa cat imi amintesc, erau satisfacatoare in orice detaliu in cele mai placute hotelase de la malul marii detinute de unii dintre cei mai inteligente si indatoritoare gazde. Acum, hoteluri printre hoteluri, eu sunt mai interesat in cele de pe inaltime decat de cele la campie.
Am lucrat sustinut, daca nu chiar rapid la poveste. De multe ori am tot revenit asupra ideilor, le-am rupt in bucati si le-am pus la loc. Cu timpul m-am obligat sa nu simt ca ar trebui sa vad la celalalt capt, si cu toate astea am facut-o la fiecare lucrare, in fapt fiecare noua lucrare a fost un nou drum. La aceasta editorii m-au grabit asa de tare cu o copie pentru a o da ilustratorilor pentru a le da mai departe celor din Anglia si Australia.

Iulie 1909