BOOK REVIEW William Dean Howells
Mai jos este prefata pe care autorul a pregatit-o la prima lansarea a romanului.

The landlord at lion's head" este scrisa in ultimii sai ani de creatie( 1908). In aceste adancituri intunecate ale cunostintei unde lucrurile incep sa se formeze, daca ele de fapt au un inceput, cred ca originele acestui roman pornesc de la un sejur de 2 saptamani pe costa de vest a lacului Champlain in vara anului 1891. In partea cealalta a lacului in statul Vermont, aveam permanent in fata un munte maiestuos pe care primii colonisti, francezii, l-au numit "Leul de pe Stema", dar pe care succesorii lor, yankeii, au preferat sa-l denumeasca "Cocoasa camilei". De fapt arata ca un leu adormit, mai ales capul ii era definit clar. In timpul a 10 ani am gasit schita pentru o poveste despre un hotel de vara, despre care de mult am vrut sa scriu si imaginea asta mi-a sugerat titlul pe care niciodata nu am vrut sa il mai schimb indiferent unde avea sa duca povestea mea, acest titlul nici ca era mai potrivit.
Am inceput sa scriu 4 ani mai tarziu dupa ce ne-am instalat in apartamentul nostru pentru iarna din Central Park, dupa ce mi-a luat un an sa fac asta si dupa ce am plimbat manuscrisul neterminat prin Magnolia, Massachusetts, Long Beach si Long Island unde mi-am petrecut toamna. A fost intai publicat in serie in revista "Saptamanalul lui Harper" si in "Stirile ilustrate din Londra", la fel si intr-un ziar australian, caruia i-am uitat numele. Publicat ca intreg a fost in 1896.
Imi amintesc ingrijorarea devenind disperare cand am inceput sa ma intreb ce am urmarit. Intotdeauna am aceste momente in munca mea si daca nu ma pot mandri pe de-a intregul cu ce a iesit macar sa am mandria dinaintea esecului. Singura mea resursa in astfel de momente este sa continui sa lucrez, ca continui sa bat din ce in ce mai tare in peretele care pare ca se inchide in fata mea pana cand intr-un final reusesc sa trec la lumina din spatele lui. In cazul asta am puterea de a modela un personaj si nu mai am teama de esec sa le modelez destinele. Dar chiar si cand lucrul e terminat si duc manuscriptul catre prietenul meu drag, Henry Loomis Nelson, editorul meu de la "Saptamanalul lui Harper" imi este teama de judecata lui. Pe cat de des s-a intamplat cu manuscripul meu in astfel de exigente imi pare ca si acesta se va transforma intr-un pumn de frunze zdrobite. Dupa ce l-am refacut si ne-am intalnit din nou l-a acceptat in "Saptamanal..." cu un bun venit din toata inima, iar eu am putut sa rasuflu o neprefacuta usurare. Am discutat schita impreuna, i-a placut conceptul si cu usurinta m-a facut sa cred, dupa prima mea spaima, ca i-a placut ce a iesit chiar mai mult decat prima varianta.
Mie personal mi-a placut mai mult personajul care povesteste decat celelate personaje masculine care poate ar merita mai mult, poate pentru ca am adunat in el adevaratul simt rustic al Noii Angliei in contact cu viata urbana sub conditii total moderne. Pentru ca am reusit sa ii creez un fizic placut m-a indrumat in a-i crea si mai putine defecte. Dar nu cred ca si altii imi vor impartasii slabiciunea pentru Jeff Durgin care este puternic, cu un renume de bataus, isi asteapata modelarea personalitatii de multi ani.
Atunci cand povestea mea a inceput sa fie gandita, Harvard era deja de 4 ani in atentia autorului si, simt ca mi-a reusit realizarea experientei eroului acolo printr-o mai amanuntita descriere a manierelor si obiceiurilor studentesti. Am trait la Cambridge 12 ani si nu am cunoscut viata studentului prin ochii unui barbat mai in varsta nelicentiat. Iar eu intotdeauna am fost gata sa fiu corectat de experienta neslefuita in scoli. Inca mai cred ca, ca neghiob, chiar daca nu in sensul absolut, caracterul lui Jeff Durghin nu este pe deplin terminat, cu toate ca, sper, o fata ca personalitatii sale cel mai putin importanta. Ce imi place cel mai mult in el, daca ar fi sa fim cu adevarat pretentiosi, este realizarea acelei calitati anti-puritane care intotdeauna a fost ofensatoare pentru inima puritanismului, asupra caruia constant am simtit ca unul dintre cele mai interesante lucruri in observatiile mele asupra Noii Angliei.
Cat despre portretul hotelului de vara a fost realizat in urma observatiilor asupra hotelurilor de vara care s-au extins in ultimul sfert de veac si intre care abia exista vreo diferenta cele mai multe fiind la fel. Am o pasiune pentru a stii despre ele, a intelege cum sunt conduse, hoteluri care nu scapa nici o oportunitate si, dupa cat imi amintesc, erau satisfacatoare in orice detaliu in cele mai placute hotelase de la malul marii detinute de unii dintre cei mai inteligente si indatoritoare gazde. Acum, hoteluri printre hoteluri, eu sunt mai interesat in cele de pe inaltime decat de cele la campie.
Am lucrat sustinut, daca nu chiar rapid la poveste. De multe ori am tot revenit asupra ideilor, le-am rupt in bucati si le-am pus la loc. Cu timpul m-am obligat sa nu simt ca ar trebui sa vad la celalalt capt, si cu toate astea am facut-o la fiecare lucrare, in fapt fiecare noua lucrare a fost un nou drum. La aceasta editorii m-au grabit asa de tare cu o copie pentru a o da ilustratorilor pentru a le da mai departe celor din Anglia si Australia.

Iulie 1909