INDONEZIA - Candidatii la alegeri
PRABOWO SUBIANTO
Unul din personajele cele mai negre ale trecutului sangeros s-a reinventat intr-un candidat respectabil pentru functia de vice-presedinte si ar putea fi unul dintre cei mai puternici politicieni dupa alegerile de luna viitoare. El este Prabowo Subianto, 58 de ani, locotenent-general al armatei, casatorit cu Titiek, cea de-a doua fiica a fostului dictator Suharto si al carui nume a fost asociat violentei si nepotismului in timpul regimului socrului sau. Drepturile Omului au condamnat actiunile sale din Timorul de Est si din Jakarta cand oamenii din comanda sa au impuscat demonstranti si au rapit oponenti. Astazi el nu raspunde la intrebarile legate despre acel episod, de-a lungul anilor a negat implicarea sa. A participat la 4 misiuni ale armatei indoneziene de ocuparea fortata a teritoriului. Fortele de ocupatie au fost acuzate de tortura, crima, violuri. In Jakarta, 1998, presa a raportat ca el a organizat atentate in cartierul chinezesc din capitala pentru a pregatii o lovitura de stat. Dupa ce socrul sau a cazut de la putere, Prabowo a fost acuzat ca l-a amenintat pe noul presedinte, B. J. Habibie, prin imprastierea comandourilor sale in jurul palatului presidential. A fost trimis in exil, dar si-a pregatit revenirea prin compania de publicitate a fratelui sau multi-milionar. Acum candideaza impreuna cu Megawati Sukarnoputri, pe care a servit-o in termeni indiscutabili si in timpul madatului ei de presedinte intre 2001 si 2004. Dar analistii politici o vad pe Megawati ca slaba si ineficienta ca figura prezidentiala, insa Prabowo ar putea deveni figura puternica. Megawati este fiica primului presedinte indonezian, Sukarno, in timpul caruia Prabowo s-a aratat un prieten al saracilor.
Presedintele SUA, Barack Obama, care si-a petrecut mare parte a copilariei in Indonesia, planuieste o calatorie in acest an in cadrul programului sau "America si Islamul", avand in vedere ca este o natie cu 210 milioane de musulmani.

INDONEZIA
Candidatii la prezidentiale
Echipele competionale pentru alegerile din 8 iulie au fost aranjate. La o prima privire se pare ca alegatorii au in fata optiuni grele. Presedintele in exercitiu, Susilo Bambang Yudhoyono, pare a fi mult deasupra celorlalti candidati, predecesoarea sa Megawati Sukarnoputri si vicepresedintele Yusuf Kalla. Toti sunt politicieni vechi insa partenerul lor de guvernarea ar trebui sa vina din partide islamice pentru a le intarii pozitia, lucru pe care s-au ferit sa il faca. Asa ca variantele finale pentru postul de vice-presedinte sunt: generalul retras Yudhoyono l-a ales pe Boediono guvernatorul Bancii Centrale care a demisionat pentru a putea obtine aceasta functie; Megawati l-a ales pe generalul Prabowo Subianto, fost ginere al fostului dictator Suharto, jucator de polo si un populist; iar Kalla l-a ales pe celalalt mare general Wiranto, tot al perioadei Suharo.
O privire de ansamblu asupra posibilitatilor de castig ale candidatilor arata ca fiecare are puncte slabe dar si tari. Megawati a esuat in pozitia ei din opozitie timp de 5 ani in a-si restabili imaginea de politician potent. Intr-un sondaj recent apare cu doar 15% din voturile indonezienilor. Si din negocierile dificile pentru parteneriatul presidential, alianta lor pare departe de a fi numita solida.
Kalla s-a numit un om al actiunii aducand in favoarea sa o multime de misiuni indeplinite in timpul mandatului sau, mai ales economice si ca un om al pacii ce a ajutat la inchierea luptelor separatiste din Aceh in 2005. Cu toate acestea, increderea acordata de cetateni se ridica la numai 2%. Mai mult, partidul sau, Golkar, este profund divizat, mai multe aripi ale partidului sunt ocupate in a-l inlatura pe Kalla de la sefia partidului. Iar partenerul sau nu ii aduce deloc un capital de imagine, ba din contra, mandatul international de arestare pentru rolul sau in violentele din Timorul de Est in 1999 este mai mult inca o responsabilitate decat un punct valoros.
In contrast, Yudhoyono este foarte sus. In sondaje el se ridica la aproximativ 70% si se pare ca reuseste cu succes sa managerizeze crica financiara. Prin alegerea independentului Boediono a trimis un mesaj clar catre partidele islamice cat si intregii populatii ca acum, cand partidul sau este si cel mai puternic din parlament, intentioneaza sa faca toate alegerile de unul singur. Partidul are insa numai 26% din locurile in parlament si va avea totusi nevoie de o coalitie, dar pentru ca numai are doar 8% ca la ultimele alegeri din 2004, el va fi cel care va impune conditiile coalitiei. In momnetul acesta dorinta sa nu este sa castige alegerile ci sa le castige din primul tur. Pietele financiare deja iau in considerare ca el va castiga. Insa surprizele nu pot sa nu intre in calcul deoarece este inca clara experienta de la alegerile parlamentare din aprilie anul curent, cand cu greu se vedea ca locurile candidatilor la prezidentiale vor arata asa.

INVINGATORI SI INVINSI IN INDONEZIA
Cu presedintele in exercitiu Susilo Bambang Yudhoyono in frunte, Partidul Democratic a stiut ca va castiga cele mai multe locuri in parlament ca mai apoi sa aiba cea mai care greutate de decizie in numirea candidatului la presedentie. Premierul si Partidul Democratic al Luptei, condus de fosta presedinta, Megawati Sukarnoputri, nu au stat insa asa de bine la alegerile legislative de la inceputul lunii aprilie, ceea ce va conduce la destituirea liderului de partid dupa alegerile prezidentiale din iulie. Cu acesta cadere, va fi alungata si ultimul lider din perioada imediar urmatoare lui Sukarno, Megawati este fiica lui.
Pana la 9 mai rezultatele se vor cunoaste in totalitate, insa estimarile arata ca PD va ajunge la cele 20% necesare incat sa poata lansa un candidat. Insa PDI-P si Partidul Golkar se pare ca abia vor atinge 6%, ceea ce inseamna ca vor fi obligate sa semneze tot felul de parteneriate cu partide mai mici pentru a-si atinge procentajul dorit. Temandu-se de rezultatele slabe si de probabilitatea de a aduna o tot mai mare coalitie, greu de multumit si controlat mai tarziu, PDI-P a anuntat deja legaturile cu cele doua partide despre care am mai vorbit ca sunt cele mai curtate, Gerindra al generalului Prabowo Subianto si partidul altui general Wiranto Hanura. Se pare ca cea mai mare provocare nu a fost faptul ca logistic au fost depasiti pentru ca au vrut sa organizeze votul intr-o singura zi pe 17.000 de insule si cu o populatie de aproape 250 de milioane( India organizeaza alegerile in 5 etape!) si din cauza carora s-a inregistrat in unele locuri si fraude de 27%, dar cea mai mare provocare o reprezinta noua coalitie formata Megawati, Geringra si Hanura. Nici legea sau cutuma nu hotaraste cine dintr-o coalitie va fi desemnat ca si candidat, ci partidul care a castigat cele mai multe locuri in parlament. Intre cele 3 in momentul asta, cu rezultatele exit-pollurilor se banuieste ca este partidul lui Megawati. Iar locul de vicepresedinte revine partidului de pe locul doi din coalitie. Insa dupa personalitatile celor 3 este greu de imaginat care dintre ei va ceda, chiar cu rezultatele in fata. Cei doi generali nici macar nu vor sa ia in considerare varianta cu Megawati ca vicepresedinte cand ineficienta sa s-a dovedit in timpul mandatului sau de presedinte, lucru confirmat de oameni de afaceri locali si de analisti( ea crede ca are dreptul divin de a conduce Indonezia, datorita faptului ca tatal sau a adus independenta tarii dupa o dictatura de 30 de ani a lui Suharto). Cei doi insa se lovesc de cifrele partidelor lor, care impreuna nu fac cat asteapta Megawati si anume 14 %. Este greu de crezut ca Megawati se va da la o parte, chiar daca va stii ca pierde in fata celui cu care nu se intelege, presedintele Yudhoyono.
Daca se pot anticipa castigatorii, marea intrebare este ce se va intampla cu opozitia-Megawati, care si-a castigat la un momendat popularitatea din contracararea conducerii cu mana de fier a lui Suharto, se aliaza acum cu doi dintre genenali de top din timpul dictaturii, acuzati in Indonezia si de catre ONU de crime impotriva umanitatii in 1999 in Timorul de Est ceea ce a si dus la ruperea regiunii de tara. Acest mariaj de convenienta ar putea sa o coste voturi printre aliati mai ales printre cei care isi amintesc promisiunile ei anterioare pentru reforme democratice.

INDONEZIA - Candidatii

Diferenta intre programele ideologice ale partidelor este foarte subtire, cum ar fi deviza Golkar "prosperitate si nationalism", iar a principalului partid islamist( adica opozitie fata de Golkar) mesajul electoral este "prosperitate si justitie" -reforma comunitatii musulmane. Partidul Democratic considera ca va fi lider pentru inca cel putin 10 ani datorita popularitatiile presedintelui. Partidul National Democratic si al Luptei al lui Megawati are o platforma unde este impotriva privatizarii, dar vrea legi mai bune pentru muncitori, insa nu are un manifest apropiat unei personalitatii care sa traga partidul, dar stilul mandatului fostului presedinte la distanta, nu o mai recomanda. Alte doua partide sunt doar motoare care pun in miscare ambitiile presedintelui si care vin de pe vremea fostului dictator, bineinteles tot generali. Wiranto, un lider al armatei implicat in violentele care au acompaniat caderea Timorului de Est in 1999 conduce Partidul Hanura. Prabowo Subianto un fost sef al

fortelor speciale, cere a plecat in exil dupa ce a fost declarat implicat in rapirile politice din 1998, conduce Partidul Gerindra. Dintre cele doua, Gerinda a facut cea mai mare valva. Finantat de miliardarul sau frate, Prabowo a investit in reclame televizate, iar pentru membrii, asigurari de viata premium in valoare de 200 $ ceea ce pentru muti inseamna o avere. Mesajul sau populist i-a adus 13 milioane de membrii insa nevoia sa nu s-a transformat in voturi, asa cum indica sondajele.

INDONEZIA - Probleme survenite in ultimii 5 ani.
O reforma cu adevarat de succes a fost descentralizarea radicala, dar care a dus la mari cheltuieli in sectorul public si la puterea autoritatilor locale divizata. Reforma de la centru se intoarce cu efecte negative asupra partidelor locale. In aceeasi idee s-a introdus si un nou sistem de contabilizare ceea ce a mai tinut in frau inca galopanta coruptie. Iar asta a dus la prinderea unor pesti mai mari, printre care socrul presedintelui, guvernatorul Bancii Centrale, unul din marii suspecti de coruptie, la fel ca si multi memebri ai parlamentului, ceea ce a facut un judecator sa intrebe daca toate legile discutate au fost spalate in bani!
Persistenta cu care coruptia s-a imprastiat peste tot dupa plecarea cleptomanului Suharto, este doar unul dintre norii de deasupra noi si vibrante democratii a Indoneziei. Un altul este inca prezenta dominanta a figurilor din vremea fostului dictator. Toti cei avizi acum de putere sunt supravietuitorii acelei epoci, chiar si fostul presedinte Megawati este o relicva a fostului regim. In aceasta lumina, revolutia reformatoare pare mai degraba o manevra tactica pentru a ajuta vechea elita Jakarta in a se agata la putere. Dar optimistii spera ca abia la alegerile din 2014 vor avea o noua generatie de lideri. Cum ar fi Eva Sundari membra a partidului lui Megawati, pe care insa indonezieni nu sunt gata sa o aleaga, un tanar asa cum s-a intamplat in SUA cu Barack Obama.
Absenta dezbaterilor politice din timpul campaniei este descurajatoare avand in vedere progresele democratice din ultimii ani. Insa acesta absenta are un raspuns: indiferenta in crestere fata de politca. Procentajul pentru "partidul in alb" - tradus printre indonezieni prin lipsa de la vot sau chiar boicotul - a fost dupa Suharto in 1999 de 8%, ca in 2004 sa atinga un nivel de 25%, iar pentru anul acesta este asteptat un procent si mai mare.
Numarul de oamenii care se simt nereprezentati in parlament este tot mai mare din cauza noi legi electorale care cere un procent de 2,5% pentru a intra in parlament ceea ce va duce la situatia ca 20-30% din voturi sa fie ignorate. Insa cei care apara noul sistemul spun ca in timp acest lucru va duce la un numar mai mic de partide si deci un numar mai mic de ideologii, curente si directii. Dar pentru moment reprezentantii din capitala nu inteleg nevoiele celor din provincii, mai ales cele indepartate ca Papua, ale caror voturi se indreapta catre partidele locale. Noul sistem mai cuprinde si votul uninominal si nu pe liste ca pana acum. Ceea ce ar putea duce la situatia cand candidatii pentru presedentie sa fie alesi de popor insa pentru ca partidul din spatele lor sa nu ia cele 2,5% sa fie unul din multele motive pentru care s-ar produce consternare si chiar lupte de strada.

PARTEA A III-A
La 5 ani de la ultimele alegeri, pe 9 aprile urmeaza cele legislative ca doar in cateva luni 171 de milioane de indonezieni sa isi aleaga un nou presedinte. Dupa complexitatea logistica si scara larga la care se intind aceste alegeri, Indonezia se afla pe locul 2 dupa India. Partidele sau coalitiile vor trebuie sa castige 112 mandate adica 25% din voturile valabil exprimate pentru a fi eligibile in a desemna un candidat pentru puternicul post de presedinte.
Noul parlament va fi dominat de 3 partide, comparativ cu alegerile din 2004 cand cea mai mare parte a fost ocupata pe primul loc de multitudinea de partide nationale, pe locul 2 de secularul partid Golkar al fostului dictator Suharto si pe locul 3 cel al presedintelui predecesor Megawati, mostenitorul miscarii de independenta si rivalul lui Suharto, Sukarno. La 5 ani situatia este diferita: cu o mare diferenta fata de locul 2 se afla Partidul Democratic al presedintelui in exercitiu, partid care la ultimele alegeri a avut doar 7%; pe locurile urmatoare la mica diferenta intre ele, se afla in ordine, partidul Golkar condus de vice-presedintele Yosuf Kalla si partidul fostului presedinte Megawati.
Daca Yudhoyono si Kalla raman in coalitie vor fi greu de invins, insa Kalla deja a anuntat ca vrea sa candideze fortand o alianta cu partidul lui Megawati ceea ce il va lasa pe Yudhoyono sa formeze coalitii cu partide mici in special islamiste.
Intr-o tara cu o istorie a violentei, campania a fost foarte pasnica si chiar sustinuta de umor, la fel ca si in 2004. Cu o exceptie in Aceh unde in 2005 s-a ajuns la o autonomie locala la ale caror prime alegeri legislative s-au inregistrat crime misterioase ale unor insugenti si unde inca armata se implica. In regiunile mai turbulente ca Papua si Maluku demonstratii ale separatistilor au fost reprimate de armata; 4 jurnalisti olandezi au fost retinuti pentru scurt timp deoarece au scris despre acest subiect. Armata a fost acuzata de abuzuri in Papua asa cum s-au intamplat si in Timorul de Est si Aceh.
Armata nu mai are de 11 ani functia de a conduce tara ramanand doar cu functia de a o apara. De cand a fost partial impartita, armata a devenit o imensa afacere asigurand destule locuri in parlament asa incat sa nu isi piarda privilegiile. Nu doar serveste militari din birourile politice, dar si 410.000 de membrii ai armatei nici macar nu sunt nevoiti sa voteze. 6 din candidatii la prezidentiale sunt generali pensionati, inclusiv Yudhoyono. Dar cei mai multi indonezieni se asteapta ca armata sa ramana neutra.

PARTEA A II-A
Partidul Democratic pe care Yudhoyono il conduce a fost creat in 2001 la initiativa sustinatorilor sai. Insa Partidul National Democratic a fost cel care a adus subiectul ca Yudhoyono ca devina canditat la alegerile din 2004. Amandoua partidele au inceput sa il sustina in pregatirile pentru campanie, dar pentru ca el nu si-a dat demisia ca ministru( asa cum trebuie sa faca, potrivit Constitutie orice candidat, cu exceptia presedintelui si vice-presedintelui in exercitiu), Partidul National Democtratic s-a retras, ramanand doar Partidul Democratic.
Diversiune sau nu in martie 2004 Yudhoyono a anuntat public ca el a fost exclus din deciziile politice. Au urmat diverse incercari de a afla ce se intampla din partea presedintelui, insa in cateva zile fostul general si-a anuntat demisia si totodata candidatura pentru prezidentiale. Popularitatea sa a cresut vertiginos mai ales ca era perceput ca rivalul care urma sa piarda. La alegerile legislative Partidul Democrat a castigat 7,5% intrand in Parlament. In campania sa a fost sustinut de Partidul Golkar( cel mai mare si cel care a condus in perioada presedintelui Suharto), de Partidul Semilunei, Partidul Reformist, Partidul Justitiei si Unitatii. El a sustinut cresterea economica cu cel putin 7%, revenirea intreprinderilor mici si mijlocii, garantii pentru credite, imbunatatirea legilor muncii si eradicarea coruptiei incepand cu clasa de sus. In timpul campaniei a fost de departe cel mai bun orator capatand o reputatie de intelectual si bun comunicator. In iulie 2004 a castigat alegerile prezidentiale cu 33%, dar pentru ca este ceruta o pondere mai mare de 50% a trecut in turul 2 alaturi de presedintele in exercitiu Megawati. In noua runda Yudhoyono a fost parasit de Partidul Golkar alaturandui-se totusi Partidul Trezirii Nationale, Partidul Justitie si Partidul National Mandatat. La alegerile din septembrie a castigat cu 60,87% fiind inaugurat ca cel de-al 4-lea presedinte de la independenta si primul ales prin vot popular.