Din ce în ce mai puțin vrem să povestim cuiva, nici măcar celor apropiați, cu atât mai puțin lumii întregi, despre sarea, piperul și pelinul din viețile noastre. Despre cum și ce ne doare. Despre cum ne-am certat cu cineva prin sms-uri, stând la Mcdonald’s cu niște cartofi în față pe care nu-i puteam mânca de nervi. Și cum ne-au dat lacrimile vorbind cu cineva la telefon după multă vreme. Nu vrem să spunem că ne simțim singuri uneori și uscați ca niște stafide, că nu avem cu cine vorbi, că am zâmbit convingător când ne-am simțit umiliți, că vrem lucruri simple și nici măcar pe alea nu le avem pentru că nu suntem în stare să le obținem. Dai socoteală pentru ce spui / scrii și nu mai vrei să dai explicații. Și atunci încerci să fii cât mai invizibil. Nu mai spui decât ce e necesar. Cu timpul suntem din ce în ce mai integrați în societate și din ce în ce mai insingurati.
www.andressa.ro