Ambitios dar incomplet, planul de salvare al euro ar putea schimba modul cum este Europa condusa.
Planul de salvare de 750 miliarde de euro( 950 miliarde de dolari) a monedei unice a fost primit initial cu euforie, dar a fost un moment de disperare. Cand liderii zonei euro s-au adunat in weekendul 8-9 mai au realizat realitatea bolnavicioasa care a cuprins pietele din sudul Europei si care s-a intins in sistemul sau bancar si incepe sa infecteze pietele de creditare. Planul asta nu este pentru a salva Grecia, Spania sau Portugalia, ci pentru a stopa o panica crescanda care a infundat economia intr-o mlastina din care incearca sa iasa de doi ani. De ce de doi ani? Nu poti sa ii acuzi de lipsa de ambitie, interes, au creat pe langa fondul de criza de 60 miliarde, inca unul de 440 miliarde ce provin de la tarile euro plus, daca ar mai fi nevoie, de 250 miliarde imprumut de la FMI. Mai mult, Banca Centrala a Europei, un pilon al ortodoxiei monetare, a inceput sa cumpere obligatiuni guvernamentale din tarile cele mai problematice in ideea de a stopa indatorarea si mai mare. In cuvinte mai putine, acest show financiar a tinut. Piata de obligatiuni s-a calmat si cascada de ciudatenii s-a diminuat. Tentatia e sa spui gata si sa mergi mai departe. Si iata munca nu e nici pe jumatate terminata. Planul nu a cumparat decat timp, nu a reparat crapaturile fiscale si structurale care au dus zona euro initial la aceasta situatie.
Pentru inceput trebuie recunoscut ca planul are o lipsa de atentie la detalii. Nimeni nu stie deocamdata cum garantiile pentru imprumuturi sau chiar FMI vor functiona. Si conteaza pentru ca Banca Centrala este o masura provizirie, care spune ca masura de a cumpara obligatiuni este pe termen scurt ca raspuns la o piata disfunctionala si ca este departe de a intimida politicienii, asa cum au fost intotdeauna masurile Bancii. Impresia, deja ras-stiuta, este ca va fi imposibil sa fie asa, deci politicul va fi intimidat, pentru ca Banca Centrala va sfarsi dand lichiditati ca si colac de salvare guvernelor risipitoare pentru mult timp.
Un si mai mare semn de intrebare este asupra caracterului moral. Nu trebuie sa fi mare expert sa iti dai seama ca rezultatul sustinerii cu bani a guvernelor mai slabe din zona euro adapostite de piata obligatiunilor, va usura presiunea de a-si micsora deficitele. Pe termen scurt, asta este o eschivare de la o decizie mai grea care oricum le sta in fata. Pe termen lung, este reteta Uniunii Europene pentru colaps. Optand pentru asigurari colective Europa acum trebuie sa ia masuri disciplinare colective pentru a opri ca fondul lor de rezerva sa fie abuzat.
Cateva puncte de salvare se gasesc chiar in insasi planul deja intocmit. Portugalia si Spania sunt presate sa-si anunte saptamana aceasta masuri fiscale suplimentare. Orice tara care se va imprumuta de la fondul de rezerva marit va trebui sa se puna de acord la un program de rectificare cu FMI. Cei care cauta fonduri vor trebui sa importe si disciplina odata cu ei de la un corp care stie cum sa o impuna. Oricum asta nu va fi de ajuns, guvernele singure trebuie sa gaseasca cai de a impune un comportament corect inante de ca mania de a risipi sa devina acuta. Asta este cea mai mare cerinta, insa nu ultima pentru ca istoria euro este plina de esecuri in incercarea de a oprii risipa. Arhitectul monedei unice, Monnet, si-a pus speranta in clauza "fara ajutor din afara" cuplat cu "pactul stabilitate si crestere". Regulile au esuat cu totul! Sanctiunile pentru comportament gresit nu au fost credibile. Si prea multe tari, chiar importante din zona euro, au fost lasate sa rada de reguli fara griji. Nimeni nu credea in clauza "fara planuri de salvare", cea care a dus la situatia de azi.
Ce ar putea merge in schimb? Comisia Europeana a venit cu niste idei noi sapatamana aceasta, de la cele mai nedorite bugete nationale la un sistem de stimulare unde risipa este pedepsita de fondurile UE de economii. Este un bun inceput insa inca are crapaturi din cel vechi. UE trebuie sa se gandeasca ca unelte politice, nu numai economice in demersurile ei, cum ar fi refuzul dreptului de a vota tarilor risipitoare. Si necesitatea mecanismelor de a da piept cu esecul prin curatarea sistemului pentru a face loc restructurarii datoriei de stat. Dar dificil va fi sa se gaseasca politicienii care sa curme risipa. Lupta va deveni densa in conflictul care acum bate la portile fabricii politice a Europei. Germania a arata ca v-a pedepsii liderii care-si cheltuie banii pe salvarea strainilor inutili. Asadar nemtii, au cerut ca tarile sa inghita taieri de buget salbatice inainte de a cere vreun ban - o cerere dusa la extrem condamna Europa la scadere si stagnare. Pe de alta parte consecinta impunerii unor astfel de masuri se poate vedea in violentele din Grecia. Asta este si una dintre slabiciunile sistemului democratic care poate impune doar pana acolo unde ies oamenii in strada. Cu toate masurile de austeritate luate nu poti stii ce va veni prima data: cresterea economica sau rebeliune sociala.
Singurul lucru care este clar este ca aceste masuri economice vor duce la interferente mai mari in politicile statelor. Dar cum? Franta demult lupta pentru o "guvernare economica" cu puteri marite asupra impozitelor si politicii monetare - o politica care va deranja multi parteneri ai sai. Germania vrea o viziune diferita asupra centralizarii bazata pe pedepsirea risipitorilor. Dar pentru a avea pe cine pedepsii tarile slabe din sud-estul Europei trebuie mai intai sa-si liberalizeze piata muncii si de capital si sa stimuleze competivitatea, deci tarile cu excedent ca Germania trebuie sa promoveze cheltuirea acasa.
Scena este pregatita pentru o lupta politica urata despre cum sa fie condusa Europa!!!
No comments:
Post a Comment