Indonesia este o democratie tanara si deschisa tuturor afacerilor, mai putin Papua, regiunea sa cea mai de est. Aparatul de securitate al tarii ne asigura ca zona este inchisa si asta inca de la imbarcarea spre Papua, un zbor de 6 ore din Jakarta, capitala tarii.
Papua, cunoscuta ca Noua Guinee Olandeza, apoi ca Noua Guinee de Vest si mai tarziu ca Irian( sau Noua Guinee) Jaya, este exceptia evidenta in blocarea violentelor etnice, separatiste care acum aproape 10 ani au rupt Papua de Indonezia. Astazi e pace in zone ca Aceh, Ambon sau Paso cand si aici au fost lupte sangeroase separatiste. Multe se datoreaza si presedintelui Susilo Bambang Yudhoyono. Dar toate eforturile sunt in zadar daca pierd Papua puternic militarizata deja si unde se trimit trupe noi acum.
Resentimentele papuanezilor s-au rasfrant si asupra altor asupritori, olandezi, iar impotriva indonezienilor lupta deja de jumatate de secol. Anul trecut lupta lor s-a exprimat prin violente intense. Si ei stiu ca lupta e in van si va fi scurta daca nu e sustinuta de materiale financiare, si ce resursa de finante mai buna decat cea naturala: mina de aur si cupru Grasberg detinuta de compania americana Freeport McMoRan. Alte incidente sunt legate si de manifestari religioase, un grup de marimea si amploare unui guvern al carui lider a anuntat ca "marele general" Isus vrea ca pe aceasta fasie de pamant sa fie instaurat Regatul Ceresc. Despre acest grup prestigioasa organizatie International Crisis Group publica un raport aici.
Un factor principal in spatele radicalizarii violentei este grupul de studentii trecuti si prezenti care au pus la indoiala actul Natiunilor Unite din 1969 despre libera alegere care au dus Papua sub Indonezia. Frustrarea studentilor vine din faptul ca metodele de pace nu au adus nici un progres asupra revizuirii actului si opresiunea republicii si incalcarile drepturilor omului au continuat. Intre timp studentii s-au unit cu Miscarea Papua Libera a caror gherile de zeci de ani conduc o insurgenta spre tinuturile muntoase ale Papua. Oamenii cred ca independenta sau auto-determinarea va fi posibila doar daca va fi recunoscuta international nu doar pe hartie de catre Indonezia. Si intradevar au primit ceva suport, cativa parlamentari occidentali au infiintat un grup in 2008, Parlamentari pentru Papua de Vest. Violentele din timpul campaniei electorale din iunie anul trecut au fost probabil conduse de studentii insurgenti cu scopul de a atrage atentia asupra crizei din Papua. Iar in spatele mortilor, straini si indonezieni, de la mina Grasberg, sta Miscarea Papua Libera, dar pentru a va arata ce coruptie este acolo se banuieste ca fortele paramilitare care pazeau mina ar fi si ele implicate. Asta poate fi cu greu dovedit insa motivele lor ar putea fi ca insecuritatea crescanda sa aduca noi contracte de munca din partea propietarilor, cu sporuri de risc si pericol mai mari.
Oficiali din Jakarta blameaza mult Papua, nu inteleg reactiile lor, au curs investiile acolo, au adus considerabile imbunatatiri infrastructurii, sanatatii si educatiei. Din punct de vedere politic a fost garantat ca toate pozitiile din administratia locala, de la guvernator in jos, vor fi date localnicilor si nu vor fi adusi indonezieni din vest, un proces denumit "Papuanizare". Democratia si descentralizarea s-a aplicat acolo asa cum s-a aplicat in toata tara.
Juwono Sudarsono, ministru apararii pana la alegerile de anul trecut, a dat o explicatie si asupra implicarii armatei. Rolul armatei nu este doar acela de a mentina tara unita cat timp democratia pune bazele. In Papua contributia armatei a devenit palpabila, in sensul de ajutorare la construirea de drumuri si poduri si asistenta in alte lucruri rurale. Si mai important, armata, dar mai ales ofiterii tineri, joaca un rol crucial in concilierea factorului principal de conflict: lupta pentru resurse si putere intre papuanezii din zonele muntoase cu cei din zonele joase, iar militari se afla intre grupurile tribale myriad. Fostul ministru nu prezinta o imagine prea convingatoare a de fapt ce se intampla cu adevarat acolo.
Ciudat este ca in alte parti ale tari autoritatile reusesc sa controleze violentele separatiste, mai putin dogmatic si mai putin cu legea pumnului de fier. Arestarile sunt tot pe baza de putine probe si tot printre cei cu putina scoala sau deloc. Dar macar sunt mai multe achitari si pedepse mai usoare.
Dar daca guvernul are o asa buna poveste in zona de ce nu lasa jurnalistii sa mearga sa vada? Pentru ca, spune dl. Sudorsano, "ar deveni un magnet printre localnicii dornici sa atraga atentia asupra problemelor cu drepturile omului". Dar asta nu prea suna plauzibil, asa cum si John Braithwaite de la Universitatea din Australia, spunea ca armata a fost o parte a solutiei in Aceh si alte regiuni, insa in Papua este parte a problemei. Si mai mult, presedintele a fost dus de nas si convins sa aiba o abordare mai usoara in Papua, neintervenind asa mult armat.
Eforturile internationale de pace atat pentru Papua cat si pentru Indonesia sunt optimiste. Ca atare presedintele american Barack Obama isi asteapta "pulang kampulung" adica "bun venit-ul acasa" pentru ca si-a petrecut o parte din copilarie in Jakarta, in iunie. Cu putin fler vizita lui va pune in miscare procesul de pace. Si cum spunea si Adrew MacIntyre, tot de la Universitatea din Australia, si Indonezia si SUA doresc recolaborarea militara. Aceasta a fost oprita de mai mult de 10 ani de catre Leahy Act care a interzis SUA sa mai ofere training unitatilor militare care sprijina abuzuri contra drepturilor omului si Kopassus( fortele militare speciale ale armatei indoneziene) au destule inclusiv in Papua. Ofera de colaborare cu ofiterii tineri din Kopassus, ce nu au mainile asa patate cu sange, ar putea fi folosita de Omaba pentru a impulsiona guvernul indonezian la discutii cu papuanezi.
